marți, 17 octombrie 2017

Micuță floarea-soarelui, a mea

Her soul is like a sunflower
Always facing the light.

Perfuziile se scurgeau pic-pic, într-un ritm lent, prea lent uneori, unele după altele.
Apoi mai erau monitoarele, bătaia inimii și zumzetul difuz al oxigenului care urca în clocote.
Nu mi-au plăcut niciodată spitalele. Cu mirosul lor steril. Dar n-am știut niciodată ce drame se întâmplau în spatele ușilor închise, în afara programului de vizită. Poate nici nu am vrut să știu.

Când am aterizat, eram optimistă. Nu poate să fie așa de rău, nu? Micuța mea floare a soarelui nu îmi dăduse vreun semn că durerile sunt așa mari sau cât de aproape de moarte respirase.

Când am aterizat, mi-a sunat telefonul. Petru. Și am răspuns râzând că suntem aproape de ea, ce ciocolată să îi luăm. Dar m-a durut sufletul, așa cum nu credeam că se poate când, la celălalt capăt, vocea plângea în hohote, abia putând vorbi.

Atunci mi-am dat seama ce oarbă am fost 2 săptămâni. Venind cu gândul să îmi fac analizele, să aflăm dacă suntem compatibile pentru transplant, am rămas. Pentru ea. Aici nu era cazul de transplant și, printr-un noroc pe care doar soarta l-a putut face, cancerul ei era unul dintre cele mai ușoare.

 
Însă la început de drum, nimeni nu îți spune că nu va fi atât de ușor.

Aplazie. Trombociți. Chimioterapie. Metaxantronă. Transfuzie. Clostridium Difficile. Colistin. Vancomicină. Sondă. Puncție. Agent de creștere. Ambulanțe. Recuperare. Frică de moarte.

Toți acești termeni s-au transformat în viața de zi cu zi pentru ea și pentru noi. Câteodată, singura alinare pe care o avea era rutina.

Știa când trebuie să primească medicamentele, știa când are nevoie de ceai, apă și biscuiți oribili de orez, de fiecare dată când primea soluția de vanco. Luni întregi. Și, în scurt timp, știam să vorbim aceeași limbă.

Ramona a plâns și a râs când o infirmieră i-a tuns părul de care era atât de mândră pentru că îl aduna deja de pe pernă cu pumnii. Atunci am dansat cu doamna asistentă, să râdă şi mai tare. A oftat resemnată când a auzit că a luat bacteria din spital a doua oară, aceea de care îi era atât de teamă.

A dat încet din cap, spunându-mi înecată de lipsa aerului că nu, nu o să se facă bine, atunci când am încercat să o liniștesc. Mi-a șoptit „vă iubesc pe toți”, și-a închis ochii iar monitoarele au luat-o razna.

Iar eu am rămas cu inima zăcând pe marginea patului ei, într-un salon întunecat de spital.

Ea, acum, nu-și mai amintește ce a spus, așa cum nu își aduce prea bine aminte ce s-a întâmplat o lună de zile începând din acea noapte. În lupta pentru viață, cu complicații care veneau imediat ce se terminau celelalte, ea își amintește durerea paralizantă și frica. Își amintește de zecile de alte suflete pe care le-a întâlnit în aventura asta, de înțepăturile repetate zi după zi, lună după lună și de milă. Brațele i se transformaseră într-un caleidoscop de vânătăi și vene sparte.

N-a fost o călătorie ușoară pentru micuța mea floare a soarelui. Dar a fost o aventură în care a dat cap în cap cu ea însăși, a ajuns să se cunoască atât de bine chiar și atunci când corpul ei era la limită, topindu-se sub ochii noştri. Chiar și când n-a mai putut primi sânge, de la atâtea transfuzii. Chiar și atunci când toată fața i-a fost umflată de reacția alergică la trombociți. Chiar și atunci când citostaticele o făceau să creadă că înnebunește. Chiar și atunci când nu îi venea să creadă că ei i se întâmplă toate astea.

Pe cât de paralelă eram cu spitalele, pe atât de bine le cunosc acum. Știu cum să ajung la Hematologie și cu ochii închiși, știu în ce salon a fost tratată la terapie intensivă, știu nume de medicamente și proceduri medicale atât de complicate încât mi-aș fi dorit să le aflu numai și numai la exercițiile de dicție.

Ştiu cum e să sune telefonul la ora 9 în fiecare seară şi să scot din nimic poveşti despre geamantane călătoare, cuiere vechi cu 3 picioare şi jurnale ce cresc generații pe care să le spun ore întregi, auzind în difuzor doar zumzetul aparatelor, întrerupt de gemete de durere şi un plâns mut, sfâşietor.


Dar mai presus de toate, ştiu ca sora mea cea micuță e mai curajoasă decât 100 de soldați la un loc, deşi cântăreşte doar vreo 40 si ceva de kile, cu tot cu haine. Da, a plâns şi da, i-a fost frică. Dar un om atât de hotărât să trăiască, capabil să râdă în fața găvanelor goale ale morții, un om atât de cald şi atent la durerile şi nevoile celorlalți, n-am mai văzut niciodată.

Odată, când eram mai mici, i-am scris în jurnal “Ține-ți sufletul în palmele cu care mângâi obrajii unui om trist”. Micuța mea a făcut mai mult de atât. A ajutat, a mulțumit, a încurajat şi mai presus de toate, nu a renunțat la ea oricât de mult şi-ar fi dorit să se termine odată, într-un fel sau altul.


Astăzi lucrurile merg spre bine. La ultimele analize nu i-au mai găsit celule canceroase în sânge şi continuă tratamentul de întreținere. Încă doi ani de veşti bune, controale lunare şi chemo şi va reuşi să scape de diagnostic: leucemie acută.

Micuța mea floare a soarelui: nu ştiu dacă ştii şi nu ştiu dacă înțelegi tu cât sunt de mândră de tine. Indiferent de persoanele peste care voi da de-a lungul vieții, tu eşti primul şi unicul meu erou. Şi cel mai important, mai frumos şi mai delicat cadou pe care mi l-a dat viața. Te iubesc, my little sunflower!

Zâmbeşte, bucură-te şi iubeşte cu toată forța de care eşti în stare. Răscumpără de milioane de ori toate momentele în care ai plâns. Şi nu uita că niciodată nu vei fi singură.








marți, 12 septembrie 2017

Iubita mea din templu

Initierea e, indiscutabil, mereu o surpriza. Fie ca e planificata, fie spontana, la mijloc e doza aceea de nervozitate, de soc in fata unui lucru nou.

"Copilul din mine inca tresare in spasme alambicate atunci cand mintea mea ridata, imbatranita inca de atunci de fapte, vorbe si intamplari... isi aduce aminte.

Priveam speriat in ferastruica spalata temeinic, in lacrimi si rugaciuni soptite de vreo maicuta batrana. Fereastra templului se transformase in poarta spre iad. Si ce dulce iad.

Femeia, inca tanara, nu mai era slujitoarea templului. In fata unei oglinjoare cat palma, isi revarsase parul bogat, negru-taciune cu reflexe albastrii.

Si-l pieptana delicat ca si cum ar fi facut dragoste cu sine insasi. 

Mainile mici si albe treceau, fiori in vintrele mele, despartind, deschizand calea in fata periei grosolane din lemn. Parea un mod salbatic de a-si face placere iar eu priveam, rupt fara cale de intoarcere de nevinovatia copilariei.

Ii vedeam pielea catifelata cum tremura de efort. Iar camasa de noapte mi se parea o blasfemie adulatoare a divinitatii.

Camasuta alba, cu marginile din dantela, abia ii acoperea pieptul ce se zbatea violent in jocul pieptanatului si coapsele puternice. Ii urmaream cu degetele, imaginar, linia picioarelor, ii cuprindeam gleznele subtiri si delicate si ii sarutam, iar imaginar, gaoacea genunchilor.

As fi murit la picioarele ei.

Avea o stralucire de felina salbatica in privirea-i concentrata. Era un spectacol. O piesa de teatru fara cuvinte la care asistam ca nauc, cu palmele transpirate si respiratia greoaie.

Frida Khalo a mea din templu. 

Si lapte imprastiat pe scarile raiului."

Poveste spusa la o cana mare de cafea, intr-o gradina cu pisici si soare. Bunicul avea deja zeci de ani de cand taica-su l-a trimis ultima oara sa duca lapte la manastire..

sâmbătă, 17 decembrie 2016

Muste pe parbrizul vietii - Analiza total obiectiva

Doamnelor si domnilor, astazi voi face o analiza obiectiva pe cateva dintre perlele colectionate de Radu Paraschivescu, in "Muste pe parbrizul vietii. Nou catalog de perle".

Probabil va intrebati de ce, iar raspunsul simplu este "pentru ca pot". Perlele sunt tare amuzante dueeci poate o sa am ocazia sa va fac sa radeti, macar sambata asta. Noa hai sa vedem.

1. Şcoala Ardeleană nu a avut sediu propriu zis, din lipsă de fonduri austro-ungare.

Din nefericire, in acele vremuri obscure nu existau campanii de strangere de fonduri prin like pe Facebook si nu se construia nici catedrala mantuirii neamului.

2. Metoda folosită de Ion pentru a pune mâna pe pământul Anei era însărcinarea.

Pai nu?

3. Datorită faptului că Lăpuşneanu chinuia pe boieri tăindu-le nasul, urechile, mâinile, etc., el le-a devenit antipatic acestora.

Copilu’ asta are un simt al observatiei si o intelegere a profilului psihologic uman de neegalat.

4. La începutul fiecărei poezii eminesciene stă plantat un tei mai gros sau mai subţire, în funcţie de câte strofe are poezia.

Iep guys, marimea conteaza.

5. Alexandru Lăpuşneanu s-a ţinut de cuvânt atunci când a spus: „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu.“ Dovadă că azi, cel mai întâlnit nume este Popescu.

Un om de cuvant.

6. În „O scrisoare pierdută“, Zoe şi Tipătescu se iubeau pe la spate.

Corec.. Oooooh.

7. Şi bietul Eminescu, scârbit de bişniţa societăţii sale şi că Veronica Micle îi făcea fiţe, intră într-o etapă nouă, pe care mi-e ruşine s-o spun.

Rusinea, bat-o vina. Ca sa vezi de ce nu tre’ sa umbli dupa pitipoance (de-ti fac fite) si de ce sa nu te invarti intr-un grup de bisnitari.

8. Manole a pus-o pe Ana la zid şi a început s-o lucreze.

Uuuu, nasty. Pacat ca nu au avut un cuvant de siguranta.

9. La sesizarea lui Hamlet, un control inopinat a constatat că e ceva putred în Danemarca.

In urma controlului inopinat, s-a descoperit un miros patrunzator de peste stricat.

10. Zaharia Trahanache avea acest nume pus de Caragiale deoarece se ocupa cu traficul de zahăr. În mod similar, Farfuridi desfăşura afaceri cu farfurii, iar Iordache Brânzovenescu afaceri cu brânză.


Practic, 3 exemple de businessman de succes. Asa se construieste un brand, fraierilor.

11. Baltagul era un om înalt, voinic, chipeş şi cu mustaţă.

Iar Nechifor Lipan era un topor.

12. Semnele de punctuaţie explică că limba română de aceea a apărut, ca să aibă virgulă şi puncte.

Fara virgula si puncte limba romana nu ar mai fi existat.

13. Cătălina nu avea probleme financiare, pentru că tatăl ei era împărat.

Avantajul de a te naste intr-o familie bogata.

14. Nu putem avea imagini poetice, pentru că textul nu e cu fotografii.


Imaginile sunt de 5 ori mai usor de retinut decat textele. Din pacate, marii poeti ai literaturii si-au ratat sansele. Totusi, ma intreb ce fotografii ar fi folosit Eminescu pentru poezia “Sezi calare”. Ce, nu stiti poezia asta de la Eminescu? Incultilor (atentie, ce urmeaza este NSFW si motiv de imbujorare pentru cei pudici)

[„Şezi călare…”]

(1880 – 1882)

Şezi călare drept în dop
Şi să mergem în galop
Ohohoi cum salt [cu] gust
Şi te zvârl din pulă-n sus
Şi te prind în pulă iar,
Dilce fată ca un dar.
Stai, drăguşă, iar mă salt!
C-acu vine celălalt
Moment dulce când de rod
Tu mă sugi, eu mă slobod
Oh, apără-te, cum nu pot
S-intru-n tine, dragă, tot,
Să mă bag în pizdă-adânc,
Dinăuntru să te mânc
[Să mă bag în pizda ta
Dulce fată, fata mea!]


Ei, v -am zis eu?

15. Ion a fost lovit simbolic cu sapa.

Pai da, sapa este un simbol, o imagine poetica a suferintei umane care ajuta la transformarea in ceva mai bun, mai productiv. Ion a fost “sapat” dintr-un tip nenorocit, care iubea pamantul mai mult decat pe propriul copil (nu mai zic de saraca Ana), intr-un mort :) . Si dintr-o data lumea a devenit, simbolic, un loc mai bun.

16. Calul lui Harap Alb a început să se ia la întrecere cu păsărica fetei de împărat.

Nu stiu cum se poate intampla chestia asta… De fapt, nici nu vreau sa ma gandesc...

17. Autorul a folosit puncte de suspensie ca să se gândească ce scrie mai departe.

Asta pentru a da un ton mai natural scriiturii. Cine dracu’ poate scrie o opera literara fara sa se si gandeasca?! Asta inseamna diferentiere de competitori.

18. Mircea cel Bătrân a fost înmormântat la Cozia, împreună cu umbra sa.

SOC SI GROAZA! O umbra celebra a fost inmormantata de vie in apropierea unei manastiri!! Vezi cine este cunoscutul barbat care a faptuit aceasta grozavie!

19. Tema basmului este învingerea dintre bine şi rău.

Toate basmele is la fel, despre invingerea dintre bine si rau. Ce tot criticati bietu’ copil…

20. Scrisoarea a treia conţine de fapt o poezie.

INCREDIBIL! E o scrisoare? E o poezie? Nimeni nu stia ce se intampla cu adevarat. Un geniu roman neapreciat a ajuns la o concluzie uimitoare.

21. Nichita Stănescu a fost una dintre cele mai bune scriitoare din ţara noastră.


Uite, de aici o pornit toata scandalul cu “DID YOU JUST ASSUME MY GENDER???!!”. Insa cele 4 iubite si sotii ale lui Nichita ar fi fost dovada clara ca in Romania se pot oficia casatorii intre persoanele de acelasi sex. Which is not bad.

22. Ion Creangă s-a născut între anii 1887-1889.

A fost o nastere chinuitor de lunga pentru mama lui Creanga. Nici nu ii de mirare ca marele scriitor a fost afectat de perioada luuuunga a copilariei, drept dovada stand opera sa “Amintiri din copilarie”.

23. Conversaţia dintre Mircea şi Baiazid este descrisă cuvânt cu cuvânt, cu toate că autorul n-a prea fost cine ştie ce de faţă.

Ce n-ar face jurnalistii pentru un material de scandal. Huuooo, stire falsa, incredibil cata nesimtire sa interpretezi convorbirea dintre doi mari sefi de stat. UNDE E DREPTUL LA INTIMITATE???

24. Iubita îl invită pe eul liric să şadă în flori de mure.

Cred ca eul liric o avut foarte multi ghimpi in fund dupa ce a dat curs invitatiei.

25. Poezia postumă este o poezie pe care autorul a scris-o după ce a murit.

Ce te faci si cu poetii astia? Cum le vine o idee, cum dau pamantul la o parte si incep sa scrie carti. Da’ mai potoliti-va mai odata!

26. Poezia Lăcusta de George Bacovia este o rată poetică.

O rata sau o rață? Adica trebuia sa o dea lunar la banca? Sau era un animal poetic…nu inteleg si acuma mi-i prea frica sa mai intreb….

27. Arghezi se depresiona cu poezie tristă deoarece la modă se purta atunci stilul lui amărât.
Arghezi e un trist că lumea gusta din tristeţi şi le citea pe nemâncate.

Ce inteleg eu e ca pe vremea lui Arghezi se manca poezie pe paine pentru ca oamenii erau excesivi de tristi. Si saraci.. Pentru ca nu aveau ce manca si luau poezie cu pita. Gresesc?

28. În Luceafărul sunt prezentate două planuri: terestru şi extraterestru.


29. Moromete era un om sărac, care stătea cu chirie.

Stati in chirie? E foarte posibil sa fiti saraci, dar nu va ingrijorati, semanati cu unul dintre cele mai interesante personaje din literatura romana. Eu is mandra de asta.

30. Unii se nasc cu un talent înnăscut.

Altii se nasc cu un talent dobandit in timp. Ce stiti voi...

luni, 7 martie 2016

Si-am fost si la Pedaleaza pe zapada, editia I

Da, stiu, deja-i luni seara si sambata o fo' acu-s 3 secole. Dar va trebui sa imi iertati intarzierea ca noa, de la Petrosani pana la Baia Mare e cale lunga, plus ca acum sunt om mare si trebuie sa imi fac norma la munca. Unde am fost harnica si am scris tot despre marele eveniment: Pedaleaza pe zapada cu FightLife

Pentru cine nu stie si nu a aflat pana acum (shaaame on you), sambata bajetii si fetele cu talent la echilibru si bicicleta au fost toti in Parang, au pedalat pe zapaduca si s-au dres mai apoi cu zeama de fasole cu ciolan la ceaun, specialitatea lui Lolo.

N-ati fost pe-acolo? Nu-i bai, va povestesc eu tot-tot-tot.

Am plecat joi seara inspre Petro (nu cred ca am facut drumul asta pe ziua, cel putin de-un an de zile). Asta ne-a permis sa urcam de vineri sus, la Razvan, Cabana la Razvan. Dupa o goana infernala spre telescaun (evident, domnul meu face ce face si intotdeauna e o printesa care intarzie), pe ploaie, s-a schimbat anotimpul si ne-a nins cu fulgi pufosi si pupatori de am ajuns sus costumati in ursi polari.

Cabana la Razvan si oamenii frumosi de-acolo ne-au intampinat cu caldura si... bere, tocmai perfecta pentru a stinge frigul de afara. Nu va zic ca a urmat o seara mega faina, cu povesti (am aflat totul despre bike-uri) interminabile, bere, AC&DC, Cargo, Compact, dat din cap ca si acuma ma doare ceafa si un bulgare de zapada in fata (multam Coste, esti de treaba).

Sambata ne-o orbit. Bai fratele meu, deci un sorinel mandru privea cu ochi aurii inspre Parang de toata lumea a iesit sa-l prinda pe film. Ce sa mai, vedeta.

Asta pana s-au aliniat bikerii la start. Toti bine echipati, cu biciclete care mai de care mai necunoscute pentru mine dar, la drept vorbind, impresionante, toti plini de adrenalina si energie. Si-acum sa ma laud si eu un pic. Bajeti si fete, nu stiu cum vi s-au parut shot-urile de super energie FightLife, dar le-am adus tocmai de la Baia Mare, asa ca ar fi bine sa ma laudati si sa ziceti ca au fost perfecte (glumesc).

Si sa continuam. Concurentii nostri indemanatici si talentati (si prieteni cu echilibrul de care eu am divortat de cand distanta dintre mine si pamant a crescut considerabil) au pornit in forta, lasandu-ne pe noi, spectatorii, cu gurile cascate.

Noa si da-i frate si fugi la telescaun. Pentru ca eu nu fug, decat daca sunt urmarita, ma intelegeti de ce am ratat castigatorii. Ei oricum, tot respectul pentru niste oameni atat de frumosi si de talentati care s-au distrat din plin facand ceea ce, la drept vorbind, nu foarte multi pot.

Dupa un pahar de vin/ceai cald, bikerii au pornit vanjos spre Apres Ski, unde li s-au pregatit adevarate elixire, care sa ii faca sa isi recapete energia.

Dar ce credeti, ca s-a terminat? Naaaa, pai distractia de-abia a inceput. Concurentii s-au pregatit pentru proba de slalom paralel, unde au sarit, au pedalat cu indemanare au mai cazut ca deh, asta-i viata si zapada (eu pic si pe drept, deci nu-i nicio noutate), s-au intrecut manati de adrenalina. Ii vedeam cum respira cu foame fiecare gura de aer curat si imi inchipuiam fiecare doza de fericire pe care o primeau atunci cand simteau pedalele sub picioare si isi recapatau echilibrul, in ultima clipa.

Fain, mai, fain. Iar efortul si dedicarea le-au fost rasplatite cu premii din belsug, fasole cu ciolan buna-buna si aplauzele noastre, ale spectatorilor, care i-am urmarit cu sufletul la gura.

Bineinteles ca a participat si barbatul meu barbos, desi a fost cam bolnav el, dar trebuie sa stiti ca l-am privit mandra, cu respiratia intretaiata si ochii cascati de uimire, de fiecare data cand zbura inexplicabil de pe rampa aia. A fost un weekend pe care nu cred ca o sa il uitam prea curand, si pe care o sa ni-l amintim cu drag si nerabdare de fiecare data cand se apropie data de 5 martie.

Exact, mergem si la anu'. Si la celalalt an. Si la hat-hat cati ani se va organiza Pedaleaza pe zapada in Parang. Si speram sa ne intalnim cu toti oamenii cu care ne-am intalnit acum si mult mai multi. E un eveniment care merita celebrat alaturi de toti iubitorii acesui sport, care au curaj, indemanare si doresc sa se distreze pe cinste, in primul rand.

Hai la mai mult si la cat mai multi ani sa fie, Pedaleaza pe zapada!

PS. Credit foto: Nyari Alexandru Photography si Han Dana (multumesc scumpa).

PS2. Ne-am logodiiiiiiiit!


 
















duminică, 20 decembrie 2015

Zi de taiat capete

Ce fain e cand stai trei ceasuri intr-o gara, incercand sa ghicesti ce miros vine de la etajul cladirii: supa de galuste, fasole sau crenvursti? Stai pe jos ca ultimul boschetar, imparti ultima tigara cu "iubirea ta", fredonezi versuri din Phineas si Ferb si te sperii ca un copil cand trenul pleaca din gara, claxonand (Chu Chu Motherf*). Si razi. Si razi.


Te doare maseaua. Dar nu conteaza. Iti bagi servetele in falca pana arati ca Don Corleone. Durerea nu trece dar macar arati ca o Nasita.

Astepti sa ajungi acasa. Macar cel de-al patrulea tren pe ziua asta sa te duca acasa. Acolo ai un dus, sa scapi de jegul adunat pe caile ferate ale Romaniei, o paturica si o perna, proprietate personala, si cartofi in camara, sa-ti trantesti doua paie in tigaie (hai ca mi-a iesit si-o rima).

Domnuca draga, azi o fo' o zi de taiat capete!

PS. Bau cica bau bau
Tu esti iubirea mea
Mau mau au
Si inima imi bate
Cica cica bum bum
Si nu ma pot opri. (citat original din Phineas und Ferb)


PS2. Amintiri din studentie.

vineri, 27 noiembrie 2015

Da, stiu ca n-am scris de mult.


Ce se intampla cand ai de lucru dar n-ai niciun chef sa muncesti? Simplu, iti faci curatenie in Inbox. Printre tot felul de promotii, spam-uri, Sfantul Graal, soseta aia de ai dat-o disparuta acum 5 ani si un mail de la un prieten, dai peste mesaje din partea hi5. Uuuu… aaaa… exact, hai sa vedem ce se mai intampla cu hi cinciu’, pe care nu am mai intrat din clasa 10. Adica tot din perioada aia in care mi-am pierdut soseta mai sus mentionata.

Asa ca am intrat in cont si m-a intampinat Meet me, aplicatie dupa care mi-am dat seama ca hi5 s-a transformat in site de matrimoniale. Pe langa mesajul de bun venit, am consultat si ofertele tinerilor seriosi care cauta relatii serioase pentru o viata de familie, nu-i asa, serioasa. Dar e ok, am zis sa le iau pe rand pe toate, nu cred ca ma potrivesc pentru atata seriozitate.

Astfel, mai intai am rasfoit profilele celor 72 de prieteni(da, stiu, nu-s cea mai populara) si m-a pufnit rasul la numele si pozele de acum, hat-hat, multa vreme. In cazul in care vreti sa ma adaugati pe hi5, sa stiti ca ma numesc Mishale T (figuri si impresii) si se pare ca am facut contul undeva in 2009. Si profilul e roz. Asta spune ceva despre perioada de pubertate in care am folosit profilul pentru agatamente.

Si cum cutreieram eu asa, imi apare o notificare in coltul paginii. Noa, asta-i ceva nou. O tipa potrivita in barul de striptease din Piata Pacii, Baia Mare (da, stiu unde ii) se pare ca m-a “cumparat” in “Pets”, categoria de animalute sexoase a retelei, si mi-a crescut valoarea de la vreo 9 milioane T la 300 si ceva de milioane M (sa-mi explice si mie cineva ce inseamna T si M).

Aaaa, pana nu uit, daca tot intrati pe hi5, aveti grija cand descarcati imagini (cum ar fi pozele pe care nici nu stiati ca exista). Asa mi-am virusat laptopul in tineretile mele zbuciumate, de am plans o luna incheiata cand mi-o instalat un destept Windows-ul si mi-o sters tot din el. Viata e grea.

Ohoho, si am trecut la partea cu pozele. Am gasit cateva perle ale tineretii dar comentariile fac tot, creme de la creme: “suri”, “frumi”, “dragutza”, “itzi sta bn asa”, “te beeeskk muuult” etc. Folosirea “k”, “tz” si emoticoanelor e un adevarat limbaj pe care il stapaneam atunci la perfectie. Mi-e rusine… stai sa-mi pun cenusa in cap - NOT. Altfel, de ce mai radeam eu bine acuma?

In timp ce radeam manzeste la genialitatea portocalicioasa de clasa 9a, valoarea mea a depasit 600 de milioane T si m-am simtit naspa ca hi5 nu mi-a pastrat conversatiile. Macar mai radeam o vreme. Si reteaua insista sa devin membru VIP ca sa obtin acces nelimitat la… ceva. Prin urmare, momentul de glorie a trecut si a venit vremea sa ma intorc la viata mea simpla si obisnuita.

 
Daca vreti sa radeti candva si 
nu stiti de cine sau de ce (nu e ok sa razi fara niciun motiv, dooh), va propun sa radeti de voi insiva. Intrati pe hi5 si admirati-va genialitatea din tinerete. Cine stie, poate ajungeti si la valoarea mea din "Pets".

P.S. Nu stiu de ce dubleaza comentariile dar nici nu-mi pasa.

marți, 13 octombrie 2015

Dosarul epilarea: Barbatul si Ceara

In Timisoara am cunoscut o gramada de oameni. Majoritatea, prieteni de gasca, de care deja mi-e dor acum ca m-am intors acasa. Printre ei, am dat de un barbat de nota 10, de treaba si complet zapacit, dar care avea o pasiune aparte pentru corpul lui. Nu, nu era narcisist sau ceva, mai mult un fel de metrosexual care chiar ma calca pe nervi cateodata, cand trebuia sa-l astept cel putin jumate de ora sa fie gata cu aranjatul.

Chiar am facut marea greseala sa merg la cumparaturi cu el, sa isi caute o camasa. Una bucata camasa, Dumnezeule! Ne-am plimbat 5 ore prin toate magazinele posibile si imposibile, de-mi incepusera picioarele sa tremure ca piftia si pana si vanzatoarele se uitau cu mila la mine. Iar el are vreo 2 metri inaltime deci inchipuie-ti frate alergatura.

In fine, nu despre e vorba acum. Astazi voi deschide dosarul secret despre experienta lui N., prietenul meu banatean, cu epilarea cu ceara.

De fiecare data cand ne intalneam trebuia neaparat sa-i dau sfaturi cum sa arate mai bine. Sa ne intelegem, ma intreba pe mine, care mi lene pana si sa ma dau cu rimel pe gene dimineata. Mnoa, a adoptat el moda cu barba aranjata (la insistentele mele), m-a rugat de cateva ori sa-l pensez (iieew, nu) dar, inevitabil, a venit si marea intrebare: 

-Auzi boss, nu mai bine ma duc la salon sa ma epileze alea cu ceara, ca parca arat ca frate-so lu' King Kong?
-Ba, esti nebun, nu vezi ca nici n-ai par pe tine?
-Nu pe piept, la subsuoara, asa, ca m-am saturat sa ma tot rad. Imi creste un par asa de mandru si de frumos ca parca imi vine sa ma rad de doua ori pe zi. Daca il las o saptamana, deja imi flutura sub tricou de gandesti ca imi iau zborul.
-Apoi daca tot esti hotarat de ce mamaliga ta ma mai intrebi pe mine?
-Sa vii si tu sa-mi tii de urat, ca ii prima data pentru mine.

Ok, trecem peste partea in care l-am injurat cu drag si spor si, pana la urma m-am induplecat sa merg cu el. La salon, tipa s-a uitat in sus ca la brad, cand l-a vazut intrand si a facut niste ochi cat cepele dupa ce al meu i-a zis c-a venit la epilat. N-am intrat cu el, m-am pus pe-un scaun si-am bantuit pe Facebook, in timp ce-l auzeam pe N. cum icneste ca biciuit in "cabinet". Varza a iesit de-acolo. Si a inceput sa-mi povesteasca.

Acum urmeaza partea in care m-am tavalit pe jos:

-Ba, deci am intrat ca si-un crai la tipa aia, asistenta sau cum saracie ii spune. Jur, parca am intrat intr-un salon de spital. Mai lipsea numa' sa miroasa a dezinfectant. Oricum, deja incepeam sa fiu intimidat pana am vazut-o pe fatuca de epileaza, nu cred ca are mai mult de 25 de ani si asa ii de subtirica de Doamne feri. Ma uitam la manutele alea si mi-o si inchipuiam cum se chinuie sa-mi smulga tufisul de la subsuara.

Noa, ma pofteste aia mica sa ma dezbrac si sa ma intind pe pat. Imi expun fizicul, ma intreaba daca am mai avut de-a face cu epilarea cu ceara (nu, si nici nu o sa mai am) si tot boscorodeste ceva, ca nu stiu ce tip de ceara are, ca daca te epilezi cu ceara nu iti creste firul asa de gros si numa' dupa 3-4 saptamani trebuie sa revin. O vad cum amesteca intr-o oala ceara fierbinte si imi zice in treacat ca o sa fie dureros. Ha, mare scofala, m-am gandit. Eu, care am mancat bataie la kickboxing si m-am batut de-atatea ori? Eu sa simt durerea? Pfaiai, fetito, tu nu stii cu cine stai de vorba!

Si incepe fata sa ma tencuiasca, baga un strat acolo de ceara si o tot apasa, sa apuce sa se intareasca. Ba, da' isi musca buzele in timp ce se chinuia sa intinda ceara aia pe tooata ditamai suprafata, asa ca m-am lasat dus de val si m-am gandit sa-i cer si numarul de telefon pe cand plec. Superba.... aaaaaaaaaaii... bip bip bip, da' nu gandesti ca a tras cat a putut de tencuiala si mi-a smuls vegetatia de la subsuoara, parca mi-a tras unul un sut intre picioare. Ba, ii straluceau ochii. S-a uitat la mine si mi-a zis: "O sa trebuiasca sa mai dam o data, ca au ramas niste firicele rebele". Ai mamaliga ta si care te-o facut!

Biine, biine. Mi-a mai tras o data pielea de mi-a iesit din minte complet ideea cu numarul de telefon. Imi venea sa o iau de cap si s-o imblatesc bine de pereti, de dulap, de cine mai stie ce numa' sa se termine odata. A mea, cu un zambet triumfator pe buze imi zice ca a terminat la un brat, e timpul sa trecem la celalalt.

Nu crezi ca mi-a venit sa-i multumesc frumos, sa-i zic ca nu vreau sa o mai vad niciodata si sa ma car de-acolo? Numa' rusinea ca o sa ma vada fetele cu un brat curat ca lacrima si cu altul carliontat m-or mai tinut pe scaun. Evident ca toata tortura s-a repetat cu punct si de la capat, ba mai mult mi-a piscat pielea bine de tot, de a dat sangele.

Pana la urma a terminat, m-a dat cu ceva crema calmanta si pudra si s-a uitat gales la mine, zicand ca ma mai asteapta pe la ea. Niciodata! Niciodata nu mai pun piciorul pe-acolo!

Am iesit indoit, ca parca aveam carbuni incinsi subsuoara. Ba, jur ca nu ma mai epilez niciodata cu ceara, nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost daca m-as fi gandit la alta parte a corpului. Nu stiu cum suportati, voi femeile, tortura asta"

Am ras cu lacrimi. Bineinteles ca dupa o luna mi-a venit iar cu ideea ca nu se poate altfel, trebuie sa mearga la salon sa se epileze. Noroc ca i-am spus de un salon unde se foloseste ceara de unica folosinta de la Total Beauty si un personal atent, pentru ca epilarea sa nu mai fie o adevarata tortura.



Acest articol a fost scris pentru o proba Super Blog 2015 si este doar o poveste. Orice asemanare cu persoane sau intamplari reale este pura coincidenta :)