Primul telefon nu se uita

Am mai scris de curand pe blog despre telefoane si o foaaarte scurta introducere despre primul meu telefon mobil. Partea interesanta despre marele Internet este faptul ca intr-adevar e MARE. Asa ca nu a trecut mult si am primit o noua provocare din partea celor de la computerblog.ro, sa le spun lor si sa va spun mai ales voua, puisorii mei draguti de portocala, tot-tot-tot ce-mi amintesc despre primul meu telefon. Mobil, ca de-ala fix nu incape vorba.

By the way, deraiez putin. Mi-e frica sa folosesc telefoanele fixe de cand eram prin generala si, fiind singura acasa, am inceput sa sun la Relatii Clienti sau asa ceva, ca sa aflu codul postal (cred) al tuturor oraselor din Romania. Partea proasta a fost ca pe la al doilea apel, tanti mi-a raspuns rastit ca o sa-mi taie serviciul de telefonie, ca imi bat joc de ea si ca o sa ma gaseasca ea (acum stiu ca doar incerca sa ma sperie, chiar i-a iesit faza). Am trantit telefonul si-am stat o luna cu frica in san ca o sa sune tanti aia nebuna inapoi si o sa afle matusa-mea ce-am facut.

Sursa: Pinterest

Mna ma rog, sa revenim. V-am spus deja ca primul meu telefon a fost un Alcatel OT 565 negru si micut, cu clapeta, pe care l-am primit cadou de la ai mei, atunci cand am terminat clasa a VIII-a. Eram in prag de viata, inca imi purtam ochelarii cu rame aurii pe nas si aveam tot felul de visuri in cap. Nu zic ca acum nu am tot felul de visuri in cap, dar atunci erau mult diferite.


Ideea e ca dupa ce-am terminat generala, m-am mutat la Satu Mare si era necesar sa primesc si eu un telefon, ca sa pot comunica mai des, mai rar, cu ai mei. Nu va ganditi ca altfel as fi primit asa ceva, Pa era foarte rigid cand venea vorba de cheltuieli mai mari. Chiar m-am uitat de curiozitate cat costa acum un astfel de telefon. Guess what? 15 lei. Ueeei fratiuc, atunci o costat ceva bani.

Mnoa si-apoi m-am distrat bine cu el pana l-am ucis cu propriile maini, din greseala, bineinteles. A trait din plin pana in primul an de facultate, cand i-am bagat in pantec o cartela de Vodafone (era telefon de la Orange) si pur si simplu s-a alienat, blocat, autosinucis, cum vreti sa-i spuneti.

Sursa: Pinterest

Cat timp a functionat, mi-a fost de mare folos, si asta din mai multe motive. Prima sarcina pe care a indeplinit-o mereu fara probleme a fost primitul apelurilor si mesajelor de la ai mei. Asta pentru ca, atunci cand am intrat la liceu, eram cea mai timida fetiscana din clasa si nu tare aveam eu tangente cu alti coptii, deci si agenda mea era cam goala. 

Treptat mi-am dat drumul, pana am ajuns sa sterg din contactele inutile. Cum ar fi numarul unui tip pe care l-am cunoscut in tren, in timp ce ma indreptam spre olimpiada de istorie de la Alba si cu care am vorbit ore in sir la telefon si prin mesaje, discutand despre subiecte super complexe, nanotehnologie, de exemplu (true story). Dupa 2 saptamani legatura s-a intrerupt brusc. Mai primesc ocazional cate un mesaj de la el, de sarbatori, in rest nimic.

Noa, mai departe e evident cat de util a fost Alcatelu' pentru flirturile anilor adolescentini. Mesaje, pupici peste pupici, bip-uri codate pana la 3 dimineata, "romane" scrise atunci cand ne desparteam si alte probleme de oameni mari. A, mai era o persoana cu care vorbeam ore in sir la telefon. Diriga mea din liceu, profa de franceza, ma suna cand nu avea ce face si povesteam vrute si nevrute, in franceza. Abia acum pot sa apreciez acest gest al ei la adevarata lui valoare. Multumesc, Madame Peres!

Sursa: Pinterest

Ceea ce mi-a placut cel mai si cel mai mult la vajnicul meu Alcatel? Bateria. Mai, deci dura bateria aia si cate 3 zile, dupa ce ca-l foloseam aproape incontinuu. Chiar daca tineam display-ul aprins toata noaptea, bateria rezista. Si rezista. Si rezista. Mi-a fost de ajutor ca sa ma ascund de matusa-mea si sa citesc toata noaptea. Am fost soarece de biblioteca de cand ma stiu si daca incep o carte, nu o las din mana pana nu o termin. Asa ca, seara tarziu, cand se da ora de stingere (da, eu am trecut prin asta, chiar daca n-am stat la internat), imi trageam plapuma peste cap, ma baricadam bine cu inca o patura ca sa nu scape vreo raza de lumina si apasam pe sagetutele de pe telefon ca sa am lumina vreo 4 - 6 ore (sau pana ma durea degetul), sa pot citi cu sufletul la gura. Cel mai nasol a fost cand mi-a tras matusa plapuma de pe cap si-o inceput sa urle ca si capiata sa ma culc, in saracie. Meh, femeie.

Asta s-a intamplat deoarece mi-o auzit butonatul. Uite, de aia era nasol. Pe vremea aia trebuia sa te chinui, sa muncesti si sa transpiri daca voiai sa trimiti un mesaj mai lung. Vrei un z? Fratiuc, fi pregatit sa apesi de patru ori tasta 9. Eh, vremuri. Acum nu mai avem probleme, o atingere si ai ce litera doresti, fara efort. 

Primul meu telefon a fost si o recompensa pentru munca pe care am depus-o la scoala, sa fiu mereu pe primul loc. Chiar din acest motiv l-am pretuit si am avut grija de el, eram constienta ca efortul meu mi-a permis sa am si eu un telefon. Astazi, ii privesc ca o batrana zgripturoaica pe copiii de 6 ani care se lauda cu cele mai noi si mai smechere smartphone-uri (la propriu ca-s mai smart decat proprietarii). 

Ei nu cunosc adevarata valoare a obiectului pe care il butoneaza, nu apreciaza munca parintilor lor si confortul in care traiesc si daca apare un model nou, se tavalesc de doua ori pe jos plangand iar parintii sar in tate partile, numai sa faca voia mucosului. Nu vreau sa fiu rea si nu, nu gandesc prea traditionalist. Un copil nu va invata niciodata sa aprecieze un obiect daca il primeste prin santaj, fara sa munceasca deloc pentru a-l merita. Cui nu-i place gandirea mea, exista un butonas mai sus, in forma de x, e liber sa-l apese.

Ce sa va mai spun despre telesfonul meu mobil? Da, il foloseam si ca sa inregistrez melodii in voga de pe canale ca si Mtv sau Utv si sa le ascult apoi la casti. Cei care ma cunosc, pot depune marturie ca daca imi uit castile acasa vreodata, dispozitia mea se va izbi catastrofic de asfalt. Sunt o obsedata de muzica si imi place. Telefonul de-atunci si toate telefoanele in veci amin, vor juca si in rolul de mp3 player, un rol aproape principal.

Mnoa dragutilor, gata, e timpul vostru. Care a fost primul telefon mobil, cum arata si ce faceati cu el? Astept raspunsurile voastre in comentarii!

Viata de ratusca

Hahaaa, gandul asta mi-a trecut in minte cand il ascultam pe Furdui Iancu la Castane. Dupa un pahar de vin fiert cu portocale mi s-a dezlegat limba si atata am cantat cu el cantece patriotice ca nici in ziua de azi nu-mi pot da seama de unde le stiu versurile. 

Si cum cantam (urlam) eu cat ma tineau plamanii "C-asaaaaa-i romanuuuuu'/ Cand imbatranesteeeeeee" si ma leganam in bratele dragului meu drag, m-am uitat inspre cer (asa, patriotic) si-am dat cu ochii de-un card de rate care vasleau harnice inspre Africa, probabil. Si, pop-up, imediat mi-a sarit in minte intrebarea: oare cum se desfasoara o viata de ratusca? (viata de rata nu suna deloc dragut, ma-ntelegeti voi)

In 5 minute le-am derulat toata viata ratustelor alora, in timp ce Furdui Iancu a tulit-o de pe scena si-a venit altcineva, nu mai tiu minte cine. Si iacata, ma transform din nou in ratusca, sa va povestesc si eu cat de greu poate sa fie. Sau nu?

Ratusca de mine a batut de 3 ori din cioculet iar oul s-a spart. Nu eram cine stie ce ratusca, eram uratica, cu picioarele strambe si o voce ragusita, de Batman. Uaai dar tare imi placea sa ma balacesc, in ape line, ape tulburi, nu conta. 

A trecut ce-a trecut vremea. Primavara si vara s-au dus, zburand probabil inspre Africa unde Mama ne spune mereu ca-i cald si bine. Zilele senine, calde in care copiii in maieuri veneau sa ne momeasca cu bucatele de paine s-au terminat. A inceput un vant rece, dinspre nord, care ne infoaie penele si nu ne lasa sa ne mai incalzim nici macar noaptea, cand incercam sa ne strangem toti laolalta. Grea viata, fratele meu! 

Unde sa te duci, esti ca in vorba greierului aluia a lui Toparceanu. Casa n-ai, mancare pe terminate si problema e ca au mai aparut si "vanatorii", niste pasari ciudate, verzi-padure, care n-au aripi dar au gheare lungi care bubuie si te lasa fara suflare. Asa s-a dus saracu' varu'meu.

Deci plecam. Am varat harta sub aripa si-am pornit-o in "V" spre calda si dulcea Africa. Fratele meu e in frunte, ca-i mai mare si deja stie drumul de anul trecut. Eu... nu-l stiu, dar nu conteaza, suntem impreuna si uniti o sa reusim orice. Pe drum, am vazut de toate. Am urmarit cum codrii isi schimba batraneste straiele, se-mbraca in arama si aur topit si vuiesc noptile de urletul lupilor infometati. Multe stane-au mai pradat, Doamne!

Noi vedem tot de sus. Vedem campii muncite cu sudoare si cu drag, de oameni harnici. Isi culeg porumbul, isi taie cocenii si le fac cort in spatele surilor. In urma lor vin tractoarele si ranesc fata pamantului; sangele negru tasneste de sub brazda ca o inviere in rod. E frumos.

Am vazut apoi mari intinse, am prins furtuni aprige de era sa ne dam ultima suflare in brate de sirena si burti de peste uituc. N-a fost sa fie. Si-am vazut si orase. Mandre case de beton, uriase pana la nori. Am mai vazut un oras la poale de munte, cu-n turn inalt si luminat in care lumea s-a strans buluc in strada sa ne-aplaude zborul maiestuos. Sau.. nu? 

Pe-o scena, canta un tip la microfon, imbracat in ceva salvari albi si cizme negre Se tine drept, desi se vede c-au trecut ceva ani peste el. In spate, alti oameni frumosi canta la tot felul de instrumente. Muzica asta te poate face sa plangi, de fericire.

Din multime nimeni nu se uita la noi. Ba da, e o mogaldeata rosie in obraji, care canta si ea cu omul de pe scena dar, in acelasi timp, ne urmareste zambind zborul spre draga Africa. O pazeste un barbat in a carui ochi se citeste lumina, desi pare el fioros. Oare la ce se gandeste?

Oare ea isi poate inchipui cum e o viata de ratusca?

Buchetul meu de mireasa o sa vina din online

Nu, inca nu ma marit. Desi parca am ramas in urma fata de multe dintre fostele mele colege de liceu, care deja se bucura de bebei draguti si pufosi (sa le creasca mari si sanatosi).

De ce mi-a venit in minte sa scriu tocmai despre florile de maritis? Din doua motive. Tocmai s-a maritat o tipa din blocul vecin si a fost nunta de-aia haiduceasca, bubuind a motoare turate, cu babe afumate pe la geamuri, de ce fum iesea pe tevile de esapament si oameni buni si faini, care iubesc cu adevarat. Nu stiu, poate nu erau chiar astfel de oameni, dar imi place sa-i imaginez asa. Al doilea motiv este faptul ca tocmai s-au terminat castanele si Ma m-a carat pe la toate tarabele cu flori din toate lumile posibile si imposibile. Si-am vazut, si mi-a placut.

Si m-am hotarat. La nunta mea "O ptica o stea/Soarele si Luna/ Mi-or tine cununa", cununa din trandafiri micuti, rosii ca sangele ce-o sa-mi faca inima sa galopeze in momentul in care o sa ma vad in fata lui, si toata lumea o sa fie a mea. M-am gandit, daca tot am de-a face atat de mult cu online-ul, la lucru si acasa, o sa comand florile de la nunta noastra de la o florarie online. O sa stam (mai mult eu) in tihna, sub o patura dulce din flanel, si o sa rasfoim toate paginile de pe Floraria Mobila pana gasim exact ceea ce ne place (mai mult mie, ca lui nu-i prea pasa, pot sa ma duc si-n tricou cu un hamburger in mana, ca tot o sa fie multumit).

Inca nu m-am decis ce minunatie o sa tin in maini, cat o dura nunta. Problema e ca sunt atat de multe idei de buchete de mireasa, ca munca mireselor nu e deloc mai usoara. Alegeri, alegeri, alegeri. Buchetul la care visez eu ar fi alcatuit din pachetele de cartofi pai (mniamiii) dar stiu ca nu se poate, ca ma desteleneste Ma. Asa ca o sa aleg fie un buchet cu liliac, florile mele preferate sau poate un buchet din trandafirasi rosii. Sau violet. Cu putin alb si piersica. Oh nu stiu, important e ca mai am vreme pana sa ma hotarasc. O sa avem o nunta faina prin simplitatea ei, prin florile alese si livrate cu grija de personal in care sa am incredere si... prin dragostea cu care o sa fim inconjurati.

In ceea ce priveste nasii... s-au oferit deja oameni frumosi dintre care cei care or sa fie, or sa fie. Cert e, si sper sa fie si atunci, ca ii iubim pe toti ca Doamne fereste, altfel nu am mai fi prieteni. Nasa mea isi va alege ea singura buchetul, ca sa fie mandra tare, dar o sa-i recomand buchete nasa tot din floraria online pe care am ales-o.

Nu sunt genul de persoana care vrea sa atraga atentia, nici macar pentru o noapte. Nu ma simt vreo printesa, sunt si mereu voi fi o portocala salbaticita care prefera sa-si traiasca viata din plin, cu oameni fericiti alaturi. Viata noastra impreuna a inceput deja dar cand vom face pasul urmator, ne dorim ca ceea ce conteaza la nunta sa fie bucuria, buna dispozitie si distractia. Nimic mai mult. 

A, ba da, mancarea buna. Si lacrimile mele de fericire care vor picura voioase intre petale delicate de flori.

Protectie de calitate pentru Samsung Galaxy S6 Edge

Spre deosebire de majoritatea prietenilor mei, eu nu sunt prea pasionata de telefoane. Probabil si pentru ca primul meu telefon a fost un Alcatel cu clapeta, pe care l-am primit cand am terminat a VIII-a. Nu era mare lucru, era util sa raspund la apelurile alor mei, sa trimit mesaje si sa inregistrez piese de pe Mtv si Utv, sa le pot asculta la casti.

Ok, am evoluat de la caramizi (grele si cu functii putine) pana la mega "televizoare" (nu le zic altfel), subtiri de nu stiu cati inchi si cu fel de fel de functionalitati. In ceea ce priveste foliile, husele si orice materiale de protectie pentru telefoane, eu n-am folosit asa ceva niciodata. De ce? Pentru simplul fapt ca aveam caramizi prea ieftine, care rezistau. Iar daca nu rezistau, erau usor de inlocuit. Cum erau Nokia pe vremuri sau Evolio, a carui stapana smechera sunt eu acum. 

Dar nu despre ce telefoanele care mi-au trecut prin mana vreau sa va povestesc astazi ci despre Samsung Galaxy S6 Edge si protectia recomandata pentru el. Nici nu incape vorba sa lasati minunatie de telefon in grija Domnului, fara o folie protectoare S6 edge de calitate, care sa o protejeze de "duhurile rele". Ma refer la zgarieturi, crapaturi si alte poame rele de acest gen la care smartphone-ul fiind expus, risca sa nu mai functioneze corect, sa arate oribil, sa inghita o gramada de bani pe reparatii sau sa moara de tot. Si atunci e gata, la revedere, pa si pusi, adio si n-am cuvinte.

Adevarul e ca multi dintre noi isi cumpara un astfel de telefon, cum e Samsung Galaxy S6 Edge asudand din greu ca sa economiseasca. Nu toata lumea se scalda in bani, sa fim seriosi. Prin urmare, daca tot te-ai chinuit sa iti cumperi acest telefon, fa bine si protejeaza-l cu folie de calitate cum este cea de la Smart Protection. De ce va recomand chiar acest produs? 

Folia protectoare de la Smart Protection este compusa din 4 straturi speciale, de 0.2 mm, fiecare dintre aceste straturi avand proprietati anume care sa asigure formarea unui scut perfect impotriva oricarui soc care ti-ar putea afecta telefonul. Primul strat din polimeri elastomeri se vindeca singur, zgarieturile fine disparand de la sine in timp. Urmeaza stratul de calitate optica si cel de dispersare a socurilor iar ultimul strat din silicon activ asigura o aderenta perfecta si anduranta ridicata. Traducand pe limba oamenilor obisnuiti, ai patru fuctionalitati care iti ofera protectie ideala pentru telefonul tau, toate intr-o singura folie. 

In consecinta, este diferita de folia clasica, normala, deoarece are o rezistenta anti-zgarieturi de 2x mai mare, se regenereaza, ofera transparenta 100%, claritate ful HD si pastreaza culorile originale ale display-ului. Cei de la Smart Protection iti trimit chitul de montare gratuit si se asigura ca ai toate instructiunile necesare pentru ca telefonul tau sa fie protejat perfect. Ai la dispozitie folie Clasic S6 Edge doar pentru display, doar pentru spate sau fullbody - totul depinde de alegerea ta. 

Deci, ce mai stai pe ganduri? Esti fericitul posesor al unui Samsung Galaxy S6 Edge? Protejeaza-ti telefonul cu folia de protectie premium de la Smart Protection!

Leapsa cu Internetul

E seara perfecta pentru leneveala desi am un examen si cursuri de SEO care ma asteapta. Asa ca o sa lenevesc muncind, totusi. Si o sa preiau o leapsa draguta, prin care ati putea afla mai multe despre mine. Va invit si pe voi sa raspundeti daca deja Facebook-ul si 9Gag nu vi se mai par atat de interesante. Leapsa e despre cum ne-a schimbat Internetul viata, cum ne ajuta (sau nu) si despre posibile teorii ale evolutiei netului. Deeeeci hai s-o luam pe rand.

Sursa: thenextweb.com

De cati ani ai acces constant la internet?

Cred ca eram clasa a X-a, deci pe la 16 ani. Au trecut de-atunci aproape 7 ani, pfoaaai ce repede fuge vremea. Prima data am avut net de la Orange printr-un modem care ma enerva la culme. Deja prin 20 a lunii incepea sa piarda din viteza, pana ajungea sa se miste ca un melc turbat. Era horror. Si depaseam mereu abonamentul. Ouch.

Care este prima ta amintire legata de navigarea pe Internet?

Oh. Faza-i ca imi amintesc chiar precis ce-am facut prima data. Cont de Hi5. Asta din cauza ca am ramas cu sechele din clasa a 7-a cand mai mergeam pe la o colega si ea avea calculator smecher si net. O adoram. Ganditi-va ca pana la 14 ani nu am avut nici macar televizor in casa, doar atunci cand mergeam la ai mei. De aia ma vedeti voi mai mult citind, cu cartile am crescut.

Ce faci zilnic pe net?

Ma pufneste rasul. Ideea e ca am ajuns sa fiu legata de net si acasa, si la munca. Zilnic caut retete noi ca sa mai diversific meniul, citesc articole de pe bloguri, imi verific mail-ul, conturile de social media, toate astea in timp ce ascult muzica de pe YouTube. La lucru e imposibil sa nu folosesc netul, suntem practic paralizati daca mai pica netul si cateva minute. Toate articolele mele sunt stocate in Drive, promovarea o fac pe Social Media, intocmesc rapoarte, fac optimizari sau cate si mai cate. Chiar si o viteza mai mica de incarcare a site-urilor m-ar face sa turbez.

Cand ai descoperit bloggingul?

Mult mai repede decat in 2012, cand mi-am facut primul blog. Cand am prins curaj si am hotarat sa fac un pas inainte pentru pasiunea mea de a scrie asa ca am intrat pe tata Google si primul rezultat m-a dus pe BlogSpot. Am blog gratuit deoarece pe vremea aia nici macar nu stiam ce inseamna domeniu, hosting sau alti termeni fara de care acum nu mai rezisti. Primul meu blog l-am creat de ziua lu' sor-mea, in 2012 si se numea Lumea unei portocale. Sincer, nu mai stiu de ce am hotarat sa transform "lumea" in "planeta", poate voiam un cuvant care sa cuprinda mai mult. Pe Planeta unei Portocale eu sunt stapana, comandant suprem, regina si supus in acelasi timp. Pentru promovare ma folosesc de Social Media, tucu-o-ar mama, si daca e sa ma iau dupa feedback, chiar imi citesc oamenii blogul. Iupiiii.

 

Sursa: denotat.ro

Ce inseamna SEO pentru tine?

Nu stiu cati dintre voi stiu despre SEO sau ce presupune acest concept. De fapt, nici eu nu stiam prea multe pana acum o luna cand m-am angajat ca si SEO Copywriter. Funny, nu? SEO e prescurtarea de la Search Engine Optimization si ajuta firmele de pe net, in special, sa rankeze, sa ocupe pozitii bune in motoarele de cautare pentru a fi cat mai la indemana potentialilor lor clienti. SEO aduce traficul organic, natural si asta pentru ca reprezentantii firmei sa nu se transforme in spammeri care apeleaza la metode vizibil artificiale astfel ca tata Google penalizeaza firma. Cand ajungi in punctul asta, e prea nasol ca sa mai continui. SEO pentru mine inseamna profesionalism, munca inteligenta si empatie. Prin empatie ma refer la faptul ca noi, SEO, ne punem in locul publicului tinta, suntem acolo unde clientii firmei sunt si le oferim continutul de care au ei nevoie.

Cum crezi ca ar fi viata ta acum fara Internet?

Ha, daca eu n-as avea Internet, prin extensie, nimeni nu ar avea acces la acest serviciu. Practic, ar fi nasol. Am fi toti incuiati ca in niste colivii, comunicatiile s-ar limita la telefonie, cod morse si porumbei calatori. Ok, sa nu exagerez. Imi facusem eu un plan, daca n-as fi facut nimic interesant de facut m-as fi dus la o manastire si m-as fi calugarit. Acolo as fi avut timp sa citesc. Saaaau as fi fost bibliotecara. De genul traditional, pe care o vezi mereu cu carti in brate si ochelari cu lentile ca fundul sticlelor de bere. Fara Internet n-as avea job-ul pe care il am acum, prietenii mei nu m-ar mai numi Google si n-as fi cunoscut atatia oameni frumosi.

Sursa: digitalskassoc.com

Cum crezi ca va arata viitorul Internetului?

In mod cert nu va fi plin de zane si inorogi, deoarece dupa cate vad, totul se duce incet de rapa. Problema consta in faptul ca Internetul e folosit de oameni si, cu fiecare generatie, aparent, si noi ne pierdem umanitatea. Internetul e facut sa ne ajute in mai multe sensuri: sa comunicam mai bine, sa aflam informatii si detalii despre ceva anume chiar in momentul in care avem nevoie, sa vindem sau sa cumparam, sa citim, sa traim la un nivel superior. Internetul e ca un univers paralel de existenta si importanta caruia suntem constienti dar nu o recunoastem. De ce spun asta? Ganditi-va cate am putea face cu toate informatiile de pe net, am putea sa construim ceva frumos. Nu, noi il folosim pentru porn, pentru manipulare si pentru ai corecta gramatical pe toti idiotii carora nu le pasa (de aia sunt idioti). Nu stiu cum va evolua Internetul dar cert e ca, atata timp cat o sa traiesc, voi scrie si ma voi documenta tot de pe Internet. Imi voi vedea nepotii pe Skype in timp ce calatoresc alaturi de barbatul meu, intr-o rulota, pe toate cararile planetei.

De-abia astept sa vad cati intre voi vor prelua leapsa. Hai sa aflam mai multe unul despre celalalt. Have fun, internautilor!

Cum o fo' la Plopstock si cum o fo' sus la Suior

Stickerul o ajuns pe laptop!

Azi dimineata m-am trezit harnica. Adica pe la 7, desi inimuca mea ar mai fi vrut batar un miez de somn. Daca tot am aruncat plapuma la o parte, am zis ca e cazul sa scriu articolul ala de vi l-am promis. Uite noa ca deja ii saptamana de cand s-or intamplat toate.

Saptamana trecuta o fost Plopstock-ul in Satu Mare, vineri si sambata. Vineri nici macar n-am iesit din casa, eram zombie dar sambata am zis "pa pa" plaiurilor maramuresene si ne-am tirat in Satmar.




Pentru cine nu stie, Plopstock e un festival de muzica rock care se tine undeva intre digul de langa podul de fier si Fantana cu bere (unde berea e mai ieftina decat la festival). Noi am ratat marele spectacol de vineri cand or venit oameni mandri si frumosi (si cunoscuti) dar macar am ascultat vreo 3 trupe (? nu mai stiu) care incercau sa acopere muzica din cortul de Afterparty. Nu o fost chiar asa de rau avand in vedere c-am dat din cap si din picioare.

Partea interesanta o fost lumea de la festival. Aveam asa o impresie ca Plopstock-ul e fie pentru tineretul fara riduri de expresie (cum am eu) sau pentru seniori superbi care apreciaza muzica buna. In ceea ce priveste copiii/tinerii (ca-i tot acolo), mi-au lasat un gust amar comportamentul, aerele hipsteresti, tigarile uitate in coltul gurii si felul in care vorbesc. Ba, daca vorbeam eu asa la varsta lor, imi pusca mama o palma de numa' stele verzi vedeam. Ok, recunosc, sunt batrana si am in privinta asta pareri destul de conservatoare. Bunele maniere nu mai sunt la moda. C'est la vie.

In rest, numa' de bine. N-am vrut sa mergem la Afterparty pentru ca sunt zgarcita si mi se pare strigator la cer sa dau 20 de lei doar pe intrare. Atata timp cat nici nu cunosc numele dj-ului, nu ma impresioneaza nimic. Dar a fost ok, m-am simtit bine si am stat mai mult decat ma asteptam, pana la finalul concertelor. 

Dupa, am zis ca mergem in Downtown sa ne mai limpezim gatlejul daaarrr se pare ca nu mai exista localul, si-a schimbat numele cu ... ceva, ma rog, nu mai tin minte. 

Duminica chiar se plictisea al meu si si-o amintit de existenta telescaunelor de la Mogosa si Suior. Cum e nebun dupa munte, am zis sa pornim intr-o aventura temerara pana mai sus de cota 1000. Zis si facut. Am urcat cu telescaunul de la Suior (al de 2 persoane) - n-o fost scump, 10 lei dus intors si ne-am aventurat pana suuus de tot. Nu stiu care-i treaba dar plamanii mei nu-mi mai sunt prieteni apropiati asa ca, pana am ajuns, ne-am oprit de zeci de ori, am rasuflat ca si taurii la corida si m-am abtinut sa nu risipesc bunatate de mancare. 

Problema se pare ca era alta. Cu cativa metri inainte de destinatie am dat peste... afine. Ooo da, sa vezi cum mi-am revenit, gandesti ca m-o bagat careva in priza. Al meu radea ca mie-mi trebe mancare si is fresh (de portocale), nu mai am nicio problema.

Sus, am filmat si chestiuta aia de-am lipit-o pe facebook dar credeti-ma, nu se compara ce-a prins camera cu toata frumusetea ce ti se-asterne la picioare. In jur vezi doar munti, chiar si Creasta Cocosului e vizibila iar aerul tare si bun te innebuneste. Am fost din nou recunoscatoare ca aici e casa mea si Maramuresul ma surprinde pe zi ce trece, cu locuri fantastice, munti batrani si semeti, oameni buni si mancare de te lingi pe degete.

Mi-e drag si ma mandresc cu locul unde ma simt "acasa". Suiorul si Mogosa sunt locuri pe care trebuie sa le vizitati atunci cand ajungeti pe-aici. Iarna, partiile de-aici sunt grozave, cel putin asa am auzit. Moaid, o sa va spun sigur dupa ce da zapada.


Mai multe nu va mai spun, haideti sa vedeti cu ochii vostri. Daca mint si n-am dreptate, aveti o bere din partea mea.

TPU loveste din nou

Uai, azi la lucru am dat peste o postare din pagina 10 a lui tata Google in timp ce cautam niste bancuri cu magicieni si alte prostii pentru un articol mai funny. Cat de tare ii locul meu de munca daca imi permite sa caut bancuri si magarii de pe net, in interes de serviciu, a?

Mnoa, ideea e ca articolul asta imi demonstreaza ca-i gata de noi, nu mai avem nicio scapare. Nici nu stiam ce sa fac, ma bufnea rasul da' parca-mi venea si-amar. Hai, daca ar fi fost vorba numa' despre un idiot care scoate asa ceva pe gura, dar nici macar raspunsurile la intrebarea lui nu-mi dau mai multa speranta. Va spun despre ce-i vorba ca sa nu mai trebuiasca sa cititi si voi asa ceva.


Un mucea la 10 ani este atat de pasionat de subiectul vampiri (sechele Twilight si Vampire Diaries) asa ca se hotaraste sa-ntrebe pe clasicul TPU (sa bata tobele, va rog): Cum pot sa devin vampir? Normal, cere raspunsuri serioase, pe cat de amar i sa se transforme odata intr-un sugator (de sange). Noa, de la raspunsuri normale, sarcastice pana la adevarate ritualuri si vanatori de vampiri adevarati (care exista, ma-ntelegi?), de toate gasesti acolo.



Dar stai, asta nu e tot. Si articolul scris pe blog are o gramada de comentarii de la fanele infocate ale vampirismului. Bine ca-i totul virtual ca parca mi le si inchipui luandu-se la scarmanat.

Sincer, mi-o picat un pic fata, jur ca nu pot concepe cata prostie e pe lume. Si ce fel de copii o sa crestem in viitor daca astia din ziua de azi se duc pe apa sambetei.

Nu zic, si eu ma uit la filme si seriale cu supereroi si imi doresc sa fi existat asa ceva si in realitate. Da' pana acuma nu m-o vazut nimeni sa ma transform in Wonder Women sau Black Widow, nici macar de Halloween (pentru ca mi lene).

Deci, voi ce parere aveti, cum ar putea coptilu' asta sa se transforme in vampir?

Cum o fo' la Transporter

Avand in vedere faptul ca nu am vazut primele filme Transporter cu Statham (shame on me) nu tare sunt in masura sa fac o comparatie - buna, rea, cu filmul pe care l-am vazut sambata. Da, stiu, ii joi deja da' numa' n-am avut timp. Prin urmare o sa va scriu parerea mea de novice despre film si va rog sa nu-mi sariti in cap cu cat de bune o fost primele ecranizari. Eventual, numai dupa ce le vad. Va anunt.

Noa, sambata am ajuns la film cu vreo 5 minute intarziere da' nu tare am pierdut nimic. Cum spuneam mai sus, este vorba de Transporter Refueled-Mostenirea care implica un nou actor in postura lui Frank Martin, pe Ed Skrein si Ray Stevenson, care-l joaca pe tatane-so. Vorba vine, ca-mi pare mai bun taica-so decat tot pachetul ala de muschi, incordati, de stau sa plezneasca. Ed Skrein mi se pare, sincer, mai sexy imbracat decat dezbracat si asta e un maaare minus si nici fata lui nu-i prea nu stiu ce, are noroc cu ochii. Taica-so, pe de alta parte, nu e chiar atat de fit dar are un aer elegant si sexy si joaca in postura unui gentleman desavarsit, in afara de scena in care se tavaleste prin pat cu 2 dintre gagici. Ma rog, treaba lui, tot imi place de el.

Filmul mi se pare o reclama evidenta la Audi si la lenjeria intima a femeilor fatale care il angajeaza pe Frank. Ce sa-i faci, si bugetul e unul pe masura.

S-o luam cu inceputul. Precum spune reclama, Frank Martin este transportorul/soferul cu cea mai inalta calificare, pe care banii il pot cumpara. Am inteles ca a pastrat aceleasi trei reguli ca in ecranizarile precedente: nu schimba afacerea, nu cere nume si nu deschide pachetul. Dar ce te faci cand pachetul e de fapt doua gagici si, mai mult, dame e companie?

Well, viata nu-i usoara dar macar e plina de adrenalina si pumni in gura. Normal, afacerea se schimba cand sexy daddy este rapit de Anna&co si, fara ca Frank sa stie, acesta le ajuta sa-si ideplineasca planul e razbunare. Transportorul se lanseaza intr-o cursa mortala, cu rasturnari de situatii si complicatii din ce in ce mai interesante.

Prin urmare filmul mi-a placut, pentru torsul masinilor care e absolut formidabil, pentru accentul britanic al lui Frank si pentru sexy tatane-so. Deci vi-l recomand, reprezinta o doza de adrenalina perfecta pentru o sambata obositoare sau pentru cazul in care nu mai stiti la ce film sa va uitati. Have fun!

P.S. V-am zis ca o sa scriu seara la 10. Acuma ma duc sa-mi termin paharul cu vin. Zeul Portocal sa va dea numa' bine!

Portocala participa la Toamna Bloggerilor

Am nevoie sa scriu din ce in ce mai mult, mai des si, God help me, mai bine. Tocmai de asta am hotarat sa particip la Toamna Bloggerilor. 

Una la mana, e cum ar veni, tata concursurilor dintre concursurile momentan disponibile pe BlogAwards.ro, unde am mai castigat cu articolul din vara pentru termopanele care imi indeplinesc mult iubitul vis de a dormi. Doua la mana, nu am absolut nimic de pierdut pentru ca stiu ca trebuie sa scriu si, si de fac pe dracu-n patru, nu pot zice ca n-am avut subiecte.

Pana la 1 noiembrie am vreme sa particip la toate campaniile care mi se potrivesc. Cea mai tare senzatie pentru un blogger sau scriitor in general e atunci cand isi vede munca apreciata si recunoscuta. La nivelul asta vreau s-ajung si eu. 

Vreau sa conteze ceea ce scriu si chiar daca dau glas unor senzatii, ganduri sau fapte personale, sa stiu ca cititorii mei se pot identifica, chiar si intr-o mica masura, cu ceea ce am scris. Pana la urma toti suntem oameni si diferentele nu fac decat sa ne uneasca mai mult.

Revenind la subiectul de azi, Toamna Bloggerilor o sa-mi dea o ocupatie in plus pe langa munca de copy. Prin urmare, daca o sa ma vedeti toamna asta ca o sa scriu chiar si seara pe la 10, intre timp ce ascult si povestile prietenilor, beau bere, vin sau ceai fierbinte, sa nu va mirati. 

Dupa 8 ore de scris si promo o sa scriu si o sa fac promo din nou. Va rog insistent sa-mi trimiteti mancare si multe portocale, pentru ca o sa ma transform intr-un hamster hiperactiv.

Ca sa nu va mirati, voi scrie mult articole din domeniul meu (copywriting, ecommerce, PR) si normal, articole foarte personale pentru ca Vorbesti cu o Portocala este un blog personal si va ramane mereu asa. Nu are cum sa fie altfel, pentru ca blogul sunt eu in totalitate. Nu de putine ori am afirmat asta si e adevarat: daca vrei sa ma cunosti, citeste-mi blogul.

Toamna Bloggerilor imi da ocazia sa nu mai caut scuze si sa scriu. Voi scrie mult pe teme variate si o sa-mi pun la bataie imaginatia, ca sa va placa din ce in ce mai tare blogul, stilul meu de scris si sa aflati toate noutatile din online, magazine si tot ce va pofteste inima, noutati care va pot deschide calea spre ceva de care aveti nevoie. 

Haideti sa nu ne mai fie frica sa cumparam online, sa citim online, sa fim conectati la nou si inovator. Don't worry, inca nu pune stapanire pe lume niciun calculator.

Pentru bloggerii care imi citesc mazgaliturile (ma refer si la tine, Moni), haideti si voi pe BlogAwards.ro. Pe langa premiile pe care le castigati la concursurile individuale, va puteti promova si invata mai multe din online. Iar cand castigati, sa-mi faceti cinste cu o bere! ;)

De-acum inainte, vorba aia: sa trecem la treaba!

Toamnă în tălpile goale

V-am scris de curând ca am devenit tare sensibilă la mirosuri. Şi tocmai din pricina asta, ieri, m-am izbit de cel mai iubit parfum, pe care l-am simţit încă din momentul în care Ma m-a livrat lumii: mirosul Toamnei. Fiecare anotimp are un miros anume dar parcă toamna împrăştie cele mai minunate arome. Ziua, însă mai ales noaptea. 

sursa: Iutta

Azi noapte miroasea a toamnă zăvorâtă cu lacătul mâncat de rugină. Mirosea a pământ reavăn îmbrăţişând pe lături asfaltul somnoros, de-abia trezit de furtuna de peste zi. Îmi simţeam tălpile încălzite de somnul asfaltului, strivind cu milă bătrâneţea frunzelor de aramă şi cenuşă. Bulgări de castane şi nuci se despărţeau grăbiţi din copaci şi sărutau zgomotos faţa pământului. Mirosea a lumini ascunse în ceaţă şi a trunchiuri de copaci aplecaţi sub povara timpului. Oamenii nu mai sunt oameni, toamna i-a transformat în umbre derutate: vin sau se duc?

Toamna, luminile muntelui se oglindesc pâlpâind în cer. Dar cerul e numai nori şi ceaţă şi pare să coboare din ce în ce mai greu pe creste. Aşa că luminile se sting învinse, una după alta şi muntele mai simte doar pasul Mumei Pădurii care aleargă de nebună după lupii lui Sân' Andrei. 

Miroase în sfârşit a lemn odihnit în vechi bisericuţe maramureşene, pe care se preling, odioşi, stropi de frig. E vreme de păcat si somn şi de înţelepciune. În toamnă nu găseşti nicio grabă dar, mai important, nu simţi nicio pedeapsă. Ce ai făcut cât te-a ţinut vara şi primăvara îţi revine în minte fără regrete. Îţi priveşti amintirile precum un bătrânel se uit la nepoţi: cu drag şi cu iertare. Pentru că ce este mai important decât să te iubeşti şi să te ierţi pe tine?!

Toamna e aramă şi aur topit pe frunze, ce îi leagă pe toţi laolalta. Sate şi oraşe, munţi şi câmpii toate sunt bănuţi preţioşi în puşculiţele oamenilor harnici din vremuri trecute. Pământul se transformă într-o mare de aramă, cutreierată de vasele cunoaşterii şi ale muncii. Doar începe şcoala şi se cam gată concediile iar pentru unii încep noi etape ale maturităţii.

Mă gândeam că toamna asta nu o sa mai am treaba bagajelor şi-a drumurilor spre Timişoara dar apar, rând pe rând, alte ocazii şi trebuinţe pentru care să fiu mereu pregătită. Şi e perfect aşa.

Prin toamna asta o sa trec cu nasul în vânt şi cu tălpile goale. Să simt tot.

De ce nu regret ca m-am intors in Baia Mare

Inainte sa termin licenta si toata treaba cu facultatea, ma hotarasem deja sa ma intorc acasa, la Baia Mare. Nu singura, si oricum nu m-as fi intors intr-un oras gol, dar m-am mutat impreuna cu al meu si asta e primul plus din varful listei.

Multa lume, colegi si prieteni de toate varstele din Timisoara priveau cu scepticism hotararea asta. La drept vorbind, dupa 3 ani de timisoreala s-ar fi asteptat sa imi fac barlog acolo. Fara suparare, caci Timisoara e un oras fain, care vibreaza placerea de a trai si am invatat foarte multe in acel timp de 3 ani dar sincer, nu ma simt in nici un alt loc "acasa", decat la Baia Mare. Ok, pot sa stau ani intregi in alte orase, cu oameni poate si mai faini dar nici un alt oras nu imi da aceeasi senzatie ca si mogaldeata asta.

In primul rand sunt dealurile si muntii catre care ma intorc mereu ca si capiata. Ma linistesc, ma invaluie ca o imbratisare tandra, ca niste bunici pletosi si sprancenati dar totusi, nu slabiti. Vremea, trecand peste crestetul lor le-a dat forta si i-a facut aprigi, cu ochi albastri de lacuri adanci si sprancenele incruntate in paduri. Daca ar fi sa-i redau, ar arata ca si Solomonarul lui Bast.

Apoi mai sunt oamenii frumosi si urati, oamenii pe care ii  iubesc dintr-o respiratie si altii carora imi vine sa le dau cu-un drug in cap, oameni incepand de la tanti cea nervoasa de la magazin pana la Ma, pentru care, cateodata, am sentimente contradictorii (normal) dar pe care o s-o respect/iubesc vesnic.

Sunt strazile, mirosind a galagie si-a graba. Dar chiar daca are acelasi asfalt si-aceleasi pavaje, Baia Mare nu-i la fel ca si-alt oras. Fiecare pas spune o poveste, fiecare bordura o trec altfel cu bicicleta. Daca va ganditi deja ca sunt romantica si vad totul prea metaforic, trebuie sa intelegeti ca eu vad prin cuvinte. Transform orice obiect tangibil intr-o senzatie, intr-o infloritura pe care mi-o vad in culori si mirosuri si legaturi complicate. Noa ce sa-i faci, asta e.

Daca tot vorbeam de cuvinte, ia vedeti pentru ce mai iubesc Baia Mare. Pentru joburile surprinzatoare pe care le ofera, chiar atunci cand nu mai ai speranta. Cum sa fac eu 3 ani de faculta in PR si sa nu aflu de Silkweb? Poate nu stiti dar e o agentie de net foarte tare din orasul asta, unde aproape se agata harta-n cui. Si ceea ce e si mai tare, e faptul ca lucrez la ei ca si SEO Copywriter, o meserie pe care nu mi-as fi putut inchipui ca pot s-o practic "acasa". O sa va povestesc mai multe despre Silkweb intr-un articol viitor pentru ca sunt multe de spus si merita ceva dedicat.

Nu regret nicio clipa ca m-am intors in Baia Mare pentru viata pe care simt ca o traiesc acum repede, la o viteza surprinzatoare. Pentru oboseala din maduva oaselor si orele din ce in ce mai scurte de somn. Imi imaginez cat de fain a fi la iarna daca tot o trecut vara in atata timp cat ii trebuie unei frunze sa se desprinda, uscata din creanga si s-ajunga pe asfalt. Viata in orasul asta ma linisteste pentru ca nu imi cere nimic special, nu-mi cere sa ma transform in altcineva. Si am uitat de frica de greseala, am invatat ca e mai mult decat normal sa gresesti si oricum, o suparare nu dureaza pentru totdeauna. Suntem atat de mici si viata e atat de scurta incat pentru muntii pamantului duram doar o clipita.

Am mai spus-o? Da. Nu regret nicio clipa ca m-am intors in Baia Mare.